Legături

Asigurarea RCA, valabila si in format electronic

ASIGURAREA RCA, VALABILA SI IN FORMAT ELECTRONIC

ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara anunta ca au fost aprobate modificarile privind Norma nr. 20/2017, iar dovada incheierii asigurarii RCA poate fi facuta si in format electronic, nu doar in format tiparit.

„Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara a aprobat, in sedinta de miercuri, modificarea si completarea Normei nr. 20/2017 privind asigurarile auto din Romania in ceea ce priveste articolul care reglementeaza dovada incheierii asigurarii RCA in cazul controalelor efectuate de catre autoritatile abilitate”, a anuntat ASF.

Astfel, la articolul 10, punctul 11 se arata ca dovada incheierii asigurarii RCA, in cazul controalelor efectuate de catre autoritatile abilitate o constituie:

  1. litera a) polita de asigurare RCA si contractul RCA emise de catre asiguratorul RCA, pentru perioada de valabilitate inscrisa, prezentate pe suport hartie sau in format electronic;
  2. litera b) dovada asigurarii de raspundere civila a vehiculelor, eliberata de asiguratorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul Romaniei si numai pentru perioada mentionata in aceasta, sau polita de asigurare de frontiera pentru vehiculele inmatriculate/inregistrate in afara Spatiului Economic European si a Confederatiei Elvetiene, prezentata pe suport de hartie sau in format electronic.

„Totodata, in cadrul aceluiasi articol, a fost introdusa litera c) care stipuleaza faptul ca dovada incheierii asigurarii RCA, in cazul controalelor efectuate de catre autoritatile abilitate, o constituie si informatia rezultata din interogarea bazei de date cu asigurarile obligatorii de raspundere civila auto incheiate pe teritoriul Romaniei, prin care se certifica existenta unui contract RCA valabil la data interogarii”, informeaza ASF.

Aici este vorba despre baza de date AIDA, dezvoltata si administrata de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania – BAAR, ce contine informatii cu privire la asigurarile obligatorii de raspundere civila auto incheiate pe teritoriul Romaniei si prin care se certifica existenta unui contract RCA valabil la data verificarii.

Modificarile si completarile aduse Normei nr. 20/2017 intra in vigoare in termen de trei zile de la data publicarii acestora in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Valoarea totala a primelor de asigurare subscrise pentru asigurarile RCA, in primul trimestru al anului 2020, a atins valoarea de aproximativ 1,01 miliarde lei, in crestere cu circa 4%. Primii trei jucatori detin 81% din piata. Afla cat a subscris fiecare companie, conform calculelor realizate de XPRIMM Publications!

Sursa: link

INTER Broker deschide un mall online de asigurari

INTER Broker deschide un mall online de asigurari

INTER Broker de Asigurare a lansat, saptamana trecuta, un amplu proiect online, dedicat atat consumatorilor de asigurari, care isi pot achizitiona polite online, cat si asistentilor in brokeraj, care vor dispune de un „birou online”, mai ales in contextul epidemiei de COVID 19.

Euteasigur.ro face parte dintr-un proiect online mai amplu al INTER Broker, proiect numit MAC – Mall-ul de Asigurari si Conexe. Acest proiect are ca scop oferirea fiecarui asistent in brokeraj un asa zis „birou online”, altfel spus, de a oferi fiecarui asistent de brokeraj al INTER Broker instrumentele necesare prezentei reale (si) in mediul online. Si cand spunem prezenta online, nu ne referim la prezenta in Social media, ci realmente prezenta in online prin intermediul unui site propriu si personalizat pentru fiecare asistent in brokeraj in parte”, a declarat, pentru 1asig.ro, Cerasela CHIRIAC, Owner, INTER Broker.

Prin dezvoltarea acestui proiect, brokerul isi doreste sa acopere doua nevoi pe care le vede in crestere accelerata in urmatorii ani. „Prima este nevoia clientilor de a-si gasi si achizitiona asigurarile dorite in online, iar a doua, nevoia profesionistilor din asigurari de a avea disponibil si functional si acest canal de vanzare, respectiv online-ul”, a explicat Cerasela CHIRIAC.

Conform acesteia, proiectul online este unul extrem de amplu, inclusiv euteasigur.ro avand planificate spre implementare majoritatea tipurilor de asigurari pe care deocamdata le intermediaza doar offline.

„Perioada aceasta, marcata de pandemie, deci de izolare, si imposibilitatea de a mai interactiona cu clientii nostri in mod clasic, ne-a obligat sa acceleram dezvoltarea proiectului, inclusiv sa lansam euteasigur.ro inainte de implementarea tuturor sectiunilor si tipurilor de asigurari pe care le aveam planificate. In acest moment, clientii nostri isi pot achizitiona online, din euteasigur.ro orice tip de asigurare RCA, pentru celelalte tipuri de asigurari vor avea posibilitatea de a solicita oferte”, adauga oficialul INTER Broker.

Cum vedetievolutiavanzarilor online in acestan la nivel de piata?

„Inca din anii precedenti, se observa un trend usor crescator al interesului clientilor de asigurari catre mediul online. Chiar daca acest trend nu era atat de pregnant precum in alte domenii, era constant „pe crestere”. Odata cu tot ce am experimentat cu pandemia din aceasta primavara, se observa o accelerare a acestui trend, atat in ceea ce-i priveste pe clienti cat si pe profesionistii din domeniul asigurarilor. Deja foarte multi clienti care in trecut nici nu voiau sa auda de plata cu cardul de la distanta a politei sau de livrarea acesteia in mod electronic, au ajuns sa-si exprime incantarea ca pot sa faca aceste lucruri, acum, in vremuri de pandemie. De asemenea, asistentii in brokeraj care sustineau sus si tare ca asigurarile nu se pot vinde decat daca discuti fata in fata cu clientul, si-au reconsiderat semnificativ atitudinea, obligati fiind de realitatile date de coronavirus si urmarile acestuia”, a raspuns Cerasela CHIRIAC.

„Acest an, va fi poate mai putin al rezultatelor in vanzari concrete in online, cat mai degraba va fi relevant prin aparitia unor platforme noi de vanzare online a asigurarilor, prin dezvoltarea celor existente, totul transformandu-se (recunoastem, si cu „sprijinul” noului coronavirus) intr-o premisa pentru vanzari online spectaculoase in 2021 si in anii care vin. Ne bazam, in acest demers de dezvoltare a mediului online, si pe sprijinul asiguratorilor din partea carora deja vedem o orientare foarte puternica in acest sens, dar in acelasi timp si pe sprijinul autoritatilor de reglementare si control”, a completat ea.

Potrivit Ceraselei CHIRIAC, proiectul online al INTER Broker este abia la inceput, urmeaza pasi importanti, cum ar fi implementarea de noi sectiuni pe euteasigur.ro si deschiderea „birourilor online”. Stati cu ochii pe noi!

Sursa: link